(Vatican 1978, Dalai Lama îi dăruieşte Papei Ioan Paul II. o pereche de şosete şi spumă de ras, în timp ce eu zâmbesc ştrengăreşte din fundal)

Dalai Lama, sau "Dala" cum îl alintam eu, era mare pişicher la jocul de rummy. În februarie 1978 mă văd chemat la Vatican de acest vechi prieten al meu, la o partidă de rummy cu Papa. Nici nu-mi imaginam ce avea să urmeze...

În acea zi, Dalai Lama m-a furat ordinar la cărţi. Crezând că nu-l bag în seamă, mi-a subtilizat cu talent 11-le de roşu direct de pe masă, apoi a scos Jokerul din teancul de cărţi şi l-a păstrat la el pe tablă, deşi nu era rândul lui. Sătul să-i mai tolerez jocul murdar, i-am tăiat-o din scurt pe tibetană, ca să nu-i stric partida şi Papei (am urmat cursuri de tibetană la Politehnică): "Unde te crezi aici, vere? La balamuc?"... Dala face gura mare şi scoate toţi dinţii în faţă, într-un rânjet de buticar prins cu marfă expirată: "Nu ştiu ce vorbeşti fata mea...". Mă ia apoi cu citate din Confucius şi alţi clasici nebăgaţi în seama de pe la ei şi-mi spune că pacea pe pământ e singurul lucru pe care şi-l doreşte, că lumea nu mai are nevoie de războaie şi omoruri şi că, de fapt, nu îl interesează cine câştigă la rummy atâta vreme cât e pace şi bunătate pe pământ. Îl las în lumea lui, cu Jokerul pe tablă, dar mă păstrez vigilent. Câteva minute mai încolo, Papa pare să ia un uşor avantaj. Dalai Lama coace ceva din scaunul său, îl pot simţi. Îl urmăresc cu coada ochiului şi văd, la un moment dat, cum plasează pe sub masă o carte proastă direct pe tabla Papei. Din respect pentru personalităţile prezente, nu am mai zis nimic până la finalul întalnirii, dar jocul acela mi-a rămas întipărit în minte ca o imensă plagă pe care ani de terapie nu au putut-o trata. La următoarea mea vizită la vila lui Dalai Lama din California, am lăsat pastă de dinţi pe clanţa de la baie...